joi, 30 aprilie 2009

06 februarie 2009

POCRUIA
STRĂVECHE VATRĂ DE ISTORIE SI CIVILIZAŢIE GORJENEASCĂCUPRINSCuvânt înainteI.Cadrul natural1.Aşezare şi limite2.Relieful3.Clima4.Apele curgătoare5. Vegetaţia, fauna şi solurile.II. Istoricul Pocruiei1. Vechimea şi evoluţia satuluiIII. Portul, cântecul, jocul şi obiceiurile tradiţionale legate de sărbătorile religioase şi de momentele importante din viaţa omului1. Portul2. Cântecul şi jocul3. Obiceiurile tradiţionale legate de sărbătorile religioase din timpul anului4. Obiceiurile tradiţionale legate de naştere, nuntă şi moarteIV. Biserica1. Urme ale schitului, bisericii şi cimitirului din Ogaşul Schitului2. Biserica veche din Căleşti, monument istoric3. Biserica mare şi cimitirul din Vâneaţă,18604. Biserica nouă din Căleşti, 1932-19645. Ion Andreeescu – ctitor principal al bisericii noi, cu hramul Sf.”Ap. Andrei”din Căleşti6. Crucile (troiţele) şi icoanele, loc de închinăciuneV. Instrucţiunea publică, activitatea culturală şi sănătatea populaţiei1. Şcoala2. Învăţământul preşcolar3. Activitatea culturală4. Sănătatea populaţieiVI. Economia1. Agricultura2. Meşteşugurile3. Exploatarea şi prelucrarea lemnului4. Comerţul5. Transporturile6. Turismul7. Cronică subiectivăBibliografieIn loc de epilogCUVÂNT ÎNAINTEAcum, la sfârşitul mileniului al II lea şi începutul celui de-al III lea, perioadă în care am avut şansa să trăim, am asistat la mari transformări ale societăţii omeneşti.Am trăit perioada de dezvoltare a capitalismului până la Al Doilea Război Mondial, distrugerea lui şi instaurarea societăţii socialiste şi apoi Revoluţia din 1989, când din nou s-a trecut la societatea capitalistă şi apropierea de ţările dezvoltate din vestul Europei.În acest context, ca pensionar, am început să strâng documente de la cetăţenii satului, care au mai fost păstrate, în legătură cu împroprietărirea de la 1864, cu răscumpărarea de la stat a terenurilor din Dealul Pocruiei, cumpărarea de la stat a izlazurilor cât şi informaţii de la unii oameni în vârstă, despre viaţa grea din trecut, despre obiceiuri şi meşteşuguri care au dispărut.Voi scoate în evidenţă evoluţia satului, mai ales de la 1864, de când s-a dat Legea sistematizării a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, când s-au dat locuri de casă, tipul de casă construit, cum au evoluat apoi casele în prima şi a doua jumătate a secolului al XX lea şi ce se întrevede pentru mileniul în care recent am intrat.Evoluţia obiceiurilor, activităţilor culturale, portului, meşteşugurilor, culturii plantelor şi creşterii animalelor.Toate acestea vor fi ilustrate cu fotografii mai vechi dar şi recente, pentru a crea o imagine mai bună a celor arătate. Prin aceste date sper să se umple golul în cunoştiinţele despre acest sat tot atât de vechi ca şi Tismana, tratat sumar sau sărit de mulţi cercetători ai acestei zone subcarpatice a Gorjului.Această lucrare vine după întocmirea “Istoricului Şcolii Generale din comuna Pocruia”, în 1965 de directorul şcolii de atunci, Dan Sulea, ajutat de colectivul de cadre didactice, care am consultat-o, oferindu-mi multe date, continuând-o cu ajutorul directorului Costel Buzianu, care mi-a pus la dispoziţie toate documentele din această perioadă, pentru care-i mulţumesc mult.Vasile Semenescu, profesor de istorie la această şcoală, a întocmit o monografie a satului, dar din păcate a decedat prea devreme şi familia n-a mai găsit decât prima filă din această lucrare.O altă monografie a satului a fost făcută de învătăţorul Alexandru Ciolacu, în anul 2000, prezentată ziarului “Gorjeanul”, care a publicat câteva fragmente.Cu această ocazie îi mulţumesc pentru datele importante despre familie cât şi despre activitatea sa ca învăţător la această şcoală şi director al Căminului Cultural Pocruia, în perioada 1964 până în 1990.Mulţumesc pe acestă cale: consătenilor, rudelor, care mi-au dat informaţii auzite de la părinţi, bunici, străbunici, acte vechi de proprietate, fotografii cu portul bărbaţilor şi femeilor ce s-au păstrat până în a doua jumătate a secolului al XX lea; preotului Viorel Virtici care mi-a pus la dispoziţie biblioteca bisericii; conducerii Primăriei Tismana, (primar Ion Luculescu, secretar Dorel Mindoiu) şi salariaţilor care mi-au furnizat date importante pentru această lucrare (ing. Maria Călescu, contabil şef Nicolae Văcaru); salariatelor Bibliotecii Judeţene “Christian Tell”; prof. dr. Vasile Marinoiu, directorul Muzeului Judeţean “Al. Ştefulescu”; prof. Dan Neguleasa, directorul Arhivelor Naţionale, Direcţia Judeţeană Gorj; profesorului, juristului şi scriitorului Alexandru Doru Şerban, care mi-a fost sprijin preţios în realizarea şi publicarea acestei lucrări.Le-aş fi dator celor care vor citi acestă lucrare şi ar avea de făcut unele observaţii, mi-ar trimite documente, fotografii, informaţii despre obiceiuri dispărute, legende referitoare la trecutul satului nostru.Profesor Ghe. Călescu
CAPITOLUL 1
CADRUL NATURAL 1.
Aşezare şi limite
Pocruia, este un sat al comunei Tismana, situat în vestul judeţului Gorj, la o distanţă de 30 de Km de reşedinţa sa, municipiul Târgu-Jiu (Anexa 1).Se crede că-i vine numele de la o specie de peşte, porcoi, ce trăieşte în râul Pocruia.Unii cred că-i vine numele de la meşteşugarii dogari, care produc anumite sunete când bat cercurile pe hârdaie şi putini: “poc!, poc!, poc!..”.O altă variantă a fost dată de învăţătorul Dumitru Popescu în 1874:
”Comuna Pocruia şi-a căpătat numele său după numele celui întâiu om ce s-a aşezat pe teritoriul acestei comune numit Pocruianu venit de la Câmpu Lungu”(B.A.R., ms, rom.226, f.123 - Anexa 2).Filologul şi poetul Dumitru Dănău arată că numele acesta vine din vechea slavă, de la “pocroiti” care înseamnă a deschide, spărgând......un izvor nu sparge şi după aia o ia la vale repede?“Piatra Tăiată” de unde-şi are obârşia râul Pocruia seamănă foarte bine cu semnificaţia acestui cuvânt.Se învecinează la nord cu dealul Cornet, cu altitudinea de 593 m, la est cu satul Tismana, la sud cu satele Celei şi Godineşti, la vest cu satul Izvarna şi la nord-vest cu satul Sohodol (Anexa 3).
2.Relieful
Satul ocupă trei trepte de relief: bordura sudică a Munţilor Vâlcan, dealurile piemontane Carpini şi Plopi şi o parte din Depresiunea Celei-Tismana (Anexa 4 si 5).
A.Bordura sudică a Munţilor Vâlcan Dealul Pocruiei, cu altitudinea de 400-500 m, format din calcare jurasice, închis în sud de Vârful Cucii format din roci eruptive (granitul de Tismana) ce apare pe marginea drumului ce urcă în Dealul Pocruiei (mai ales la Scăunel) cât şi în versanţii râului Pocruia şi pârâului Sodoeş; Măgura Mare, Măgura Mică, Coasta Vărniţii care se termină în sud cu Gleanţul, formate din calcare jurasice ca şi cele din Dealul Pocruiei.În acceaşi ordine apar rocile şi pe versantul drept al râului Pocruia până la drumul Pocruia-Izvana. De existenţa calcarelor sunt legate formele carstice de suprafaţă: lapiezurile, dolinele, sohodoalele, abrupturile şi de adâncime: canalele subterane şi peşterile.Lapiezurile sinuoase şi tubulare sunt prezente peste tot, începând din Gleanţul Pocruiei (Foto 1) şi Cornet (Foto 2).Dolinele (crovurile), pe fundul cărora s-au format canalele (ponoarele) prin care apa pătrunde în canalele subterane, sunt în: Gleanţul Pocruiei, Măgura Mare (Foto 3), Dealul Pocruiei (Foto 4) şi Cornet (Foto 5).Sohodoalele (văile seci, presărate cu doline şi ponoare) sunt întâlnite în: Măgura Mare, Dealul Pocruiei şi Dosul Cornetului (Foto 5).Abrupturile apar în Piatra Pocruiei, cu numeroase poliţe, grote şi peşteri printre care şi Peştera Pocruia, mai puţin cunoscută, fiind aşezată într-un loc mai puţin accesibil (Foto 6, 7, 8 şi 9), şi abruptul Pietrii cu Aglice din dreptul Cantonului Silvic Pocruia (Foto10 ).Canalele subterane se găsesc în toată masa calcaroasă şi formează un păienjeniş cu mai multe nivele. În cea mai mare parte se îndreaptă spre zona mai joasă de la Izvarna-Costeni, unde sunt izvoare puternice, cu debit constant chiar şi în perioadele secetoase, de aceea, cel mai important, cel dintre Izvarna şi Costeni, a fost captat pentru alimentarea cu apă a municipiului Craiova. Se îndreaptă şi spre Valea Tismanei şi formează peştera din abruptul la baza căruia a fost construită Mânăstirea Tismana.Cu ani în urmă, în Gura Văii, în faţa casei părinteşti (Alexandru Călescu), s-a făcut un foraj pentru proiectul Complexului Hidroenergetic Cerna-Motru-Tismana şi la 18 m adâncime, au dat de un canal subteran din care se auzea foarte bine murmurul apei subterane. Au fost sesizaţi de la captarea de la Izvarna că tulbură apa şi au sistat forarea în locul acela. În valea Pocruiei apar câteva izvoare, dar cu un debit mic încât nu au putut fi folosite pentru alimentarea cu apă a satului Pocruia.Dintre acestea, amintesc cele două izvoare de la Pişători, unde legenda spune că ar fi fost Sf. Nicodim să vadă acest loc, dar nu a fost ales, pentru că debitul lor a fost prea mic şi a pornit mai departe, spre Tismana, unde a găsit locul potrivit pentru zidirea mânăstirii (Foto 11).La baza versantului stâng, la contactul dintre calcare şi granitul de Tismana, apare în mai multe locuri apa, dar cu debit mic. Unul mai important a fost amenajat de un tehnician care a condus lucrările de construire a drumului forestier, botezat de oameni “Fântana lui Herman” (Foto 12).B. Dealurile piemontane (gruiurile) Carpini şi Plopi, înaintează ca nişte tentacule din munte în depresiune, neajungând însă până la dealurile ce închid depresiunea în sud.Aceste dealuri constituie suprafaţa iniţială pliocenă a depresiunii formată din: argile marnoase, nisipuri (ponţian) şi în nord nisipuri (meoţian), blocuri şi argile deluviale (pleistocen), în care s-au adâncit puternic, ulterior, văile bazinului Orlei.Între văile Izvărnuţa şi Pocruia se găseşte dealul Carpini, lung de aproximativ 2 Km, situat la circa 45 m deasupra bazinului. Abruptul care-l delimitează faţă de munte este bine evidenţiat, iar culmea sa înclină spre depresiune cu o pantă de 12 %o. În nord-estul văii Pocruiei se întinde dealul Plopi şi în estul pârâului Sodoeş, Gruiul. Lungimea acestei culmi se menţine la 2 Km, iar înălţimea maximă este de 270m [1]) .Pe la capetele de sud ale acestor dealuri se strecurau spre est, până la sfârşitul pliocenului: apele Motrului, Sohodolului, Orlei, Pocruiei şi Tismanei, unite într-un singur râu, care, în dreptul Bistriţei gorjene, după ce o culegea şi pe aceasta, îşi tăia drum spre sud, prin bordura sudică a depresiunii. Ulterior s-au produs captări dinspre sud: una la Negoieşti, prin care Motrul a scăpat drept spre sud; una la Godineşti, prin care apa Tismanei a apucat spre acelaşi sud şi o alta la Celei, prin “cheea” căreea se strecoară azi prin intermediul Sohodolului de Izvarna, următorul mănunchi de ape: Sohodolul, Izvărnuţa, Pocruia şi Orlea[2]) .
C. Depresiunea Celei-Tismana, este partea cea mai joasă, formată prin acţiunea de eroziune a suprafeţei pliocene de către râurile ce coboară din munţi: Orlea, Sohodolul, Izvărnuţa, Pocruia şi Tismana, depunerea lor formând cele mai tinere roci aluvionare, în cuaternar.Este închisă în sud de dealul Grind (Godineşti 319 m) şi Sporeşti (402 m), în apropierea podului de la Celei, fiind şi cea mai scăzută altitudine din întreaga zonă subcarpatică a ţării.Râurile care coboară din munte, când ajung în depresiune îşi încetinesc viteza foarte mult datorită micşorării pantei. Aşa este şi Pocruia, care iniţial s-a vărsat în Tismana, cum o vedem în harta lui Fr. Schwanz, ridicată în 1720 când a vizitat regiunea (Fig. 13)[3]), ulterior, datorită mişcării de subsidenţă din zona Celeiului, râul Pocruia şi-a schimbat direcţia spre această zonă, ocolind prin sud dealul Carpini (Foto 14), primeşte Izvărnuţa şi apoi se varsă în Orlea (Foto 15)4) .
Cursul râului este atât de leneş încât foarte uşor îşi schimbă direcţia la ploi torenţiale, când debitul se măreşte foarte mult, nu mai ocoleşte dealul Carpini şi o ia direct spre zona joasă de la Godineşti, unde se varsă în Tismana. Trecând peste terenurile oamenilor, produce pagube. În ultimii ani s-au luat unele măsuri, pentru a preveni aceste pagube, prin lucrări de adâncire a albiei şi îndiguire a malului stâng, începând de la curba de la care se îndreptă spre vest, spre Izvărnuţa şi apoi împreună spre Orlea.
D. Bogăţiile zonei
Bogăţiile subsolului mai importante sunt: calcarele folosite pentru fabricarea varului şi în construcţii; serpentinele de la nord de Pocruia, nefolosite încă; balastul din albia râurilor folosit în construcţii împreună cu cimentul şi pentru pietruirea drumurilor; apa râului Pocruia folosită în hidrocentrala Tismana şi în gospodăriile locuitorilor satului.Resursele solului importante sunt: pădurile de stejar şi fag, în parte retrocedate foştilor proprietari, la care se adaugă păşunile din Dealul Pocruiei şi dealurile piemontane Carpini şi Plopi, şi plantele ierboase din luncă (fâneţele) folosite pentru hrana animalelor.
1.Clima
Satul Pocruia, fiind situat în partea de sud-vest a ţării, se află în cea mai mare parte a anului sub influenţa circulaţiei maselor de aer sudice, sud-vestice şi vestice. Având originea în anticiclonul Azorelor, capătă, după trecerea Munţilor Banatului şi Mehedinţi, un caracter föehnal, sosind pe teritoriul acesta sub forma aerului cald şi uscat (mai ales primăvara). Masele de aer în regim anticiclonal, provenite din anticiclonul nord-uralian, îşi pierd din caracteristicile iniţiale, ajungând în zonă cu o temperatură mai ridicată şi cu o deplasare mai redusă.În perioada de tranziţie (primăvara şi toamna), timpul ploios, cu cer acoperit, este determinat de activitatea ciclonilor din Marea Mediterană, care se deplasează din sud-vest spre teritoriul ţării noastre. În zona noastră această puternică activitate ciclonică contribuie la căderea celui de-al doilea maxim de precipitaţii (toamna), în unele puncte (Tismana, Pocruia) tot atât de puternic ca şi maximul din mai-iunie.Factorul geografic local este un element activ în modificarea climei.Suprafeţele calcaroase de pe poalele sudice ale Munţilor Vâlcan, prin albedoul mic, îşi măresc temperatura în spaţiul microclimatic îndeosebi în timpul verii. Climatul de adăpost al văilor orientate transversal pe direcţia circulaţiei maselor de aer reci din est oferă condiţii prielnice pentru menţinerea unor temperaturi mai ridicate mai ales pe interfluvii ceea ce contribuie la păstrarea pe versanţi (Pocruia, Tismana, Sohodol) a vegetaţiei termofile: castanul dulce care creşte în păduri, deasupra Pocruiei, liliacul sălbatic, iasomia, mojdreanul şi viţa de vie sălbatică.A. Temperatura medie anuală, în zona depresionară şi de dealuri descreşte de la nord la sud având valori medii de 10°C în depresiune şi 11°C în zona dealurilor subcarpatice.În zona muntoasă, temperaturile medii anuale descresc de la poale spre vârf. În Munţii Vâlcan cu altitudini mai mici şi culmi mai domoale, valorile temperaturilor şi în general ale celorlalţi factori meteorologici sunt mai atenuate, mai ales în sud, unde se resimt influenţele climatului din sectorul depresionar. Media temperaturii din luna ianuarie este de: -1,5°C, iar a lunii iulie de: + 20,7°C. Temperaturi minime s-au înregistrat în ianuarie 1942, -31°C, maxime în iulie 1946 de +40,6°C. B. Vânturile caracteristice sunt cele föehnice în depresiune, care provoacă pagube când se dezlănţuiesc mai ales vara şi brizele de munte, care bat în timpul verii în zona muntoasă şi vecinătăţi. Uneori prin iulie şi august, din partea de sud-vest, se abat pe teritoriul judeţului mase de aer cald care pârjolesc recoltele. Localnicii au numit acest vânt “Sărăcilă” sau “Traistă Goală”. Toamna şi primavara anticiclonul Azorelor se abate şi peste ţara noastră, aducând precipitaţii de lungă durată.
C. Precipitaţiile
Valoarea medie a precipitaţiilor este de 800 mm în zona depresionară şi de 1200 mm în zona muntoasă, cantitaţi suficiente pentru necesităţile culturilor agricole, excepţie au făcut anii secetoşi: 1945, 1946, 1950, 1972 şi 2000. Lunar, cea mai mare cantitate de precipitaţii se înregistrează în iunie şi septembrie, iar cea mai scăzută pentru depresiuni şi dealuri, în ianuarie şi iulie. Pentru această zonă, numărul de zile de ploaie este în medie de 100, iar a celor cu ninsoare, de 20.În Munţii Vâlcan stratul de zăpadă se menţine între 80-130 de zile (în funcţie de altitudine) persistând mai mult în văile şi punctele adăpostite ale munţilor.
4.Apele curgătoare
Pe teritoriul satului curge râul Pocruia care izvorăşte din Faţa Plaiului de sub muntele Piatra Tăiată. Are o lungime de 15 Km, altitudinea în amonte 760 m, în aval 190 m, cu o importantă pantă medie de 38 ‰ şi un bazin de 32 Km2. Are afluenţi mulţi dar mici, cu excepţia Pocruiţei, care sunt alimentaţi din precipaţii şi de aceea când sunt abundente, în bazinul superior, debitul râului este foarte mare. De multe ori s-a întâmplat să fie vreme frumoasă în sat şi să se trezească oamenii cu “puhoaiele” de apă peste ei, numindu-le “potoape”. Unul dintre acestea a fost în 1935 de care oamenii în vârstă îşi mai aduc aminte, care a făcut multe pagube, mai grav un elev al şcolii din sat s-a înecat, neputând fi salvat. În cursul superior s-a realizat captarea apei pentru hidrocentrala subterană de la Tismana. Printre afluenţi (pâraie) mai amintesc: Pârâul Cald ce izvorăşte de sub Cioclovina; Grijul, unde a fost cabana pentru distribuirea alimentelor la muncitorii forestieri (cabana lui Mec), după 1989 nu a mai fost utilizată şi de aceea a fost demolată.Pe dreapta primeşte pârâul Cârligu, pe stânga Ciuciurul, pe unde există un drum ce urcă în Dealul Pocruiei, pe lângă Piatra Pocruiei, de unde în stânga, pe la jumătatea sa, pe o potecă se ajunge la Peştera Pocruia. Mai la vale, pe stânga, este Ogaşul Schitului, unde, cu câteva secole în urmă a existat un schit, iar la gura ogaşului, în dreapta, a existat o biserică şi un cimitir ale căror urme se mai văd şi astăzi.După ce iese din munţi, curge printre dealurile piemontane – Carpini şi Plopi, în loc să curgă spre Tismana, care se află foarte aproape, ocoleşte dealul Carpini, se îndreaptă spre Izvărnuţa, se unesc, apoi se varsă în Orlea, care se varsă în Tismana.Anual, fazele scurgerii se caracterizează printr-o perioadă de viituri de primăvară, rezultate din suprapunerea ploilor cu topirea zăpezilor. Ele încep în lunile februarie-martie şi ţin până în mai-iunie. În cea mai mare parte a cazurilor, în această perioadă, se produc inundaţii în cursul inferior al râului şi apa merge direct prin luncă, traversează şoseaua şi se varsă în Tismana, provocând pagube pocruienilor (vezi capitolul anterior). Pe versanţii râului apar şi izvoare carstice dar cu un debit mic: sub Piatra Pocruiei lângă drum (Fântana lui Herman) şi mai la vale pe dreapta, cele două izvoare carstice de la Pişători.
5 Vegetaţia, fauna şi solurile
A. Vegetaţia
În condiţiile de climă şi sol existente, vegetaţia caracteristică este pădurea de gorun şi fag. Gorunul (Quercus polycarpa) este răspândit pe feţele sudice însorite ale văilor, iar fagul (Fagus silvatica) pe feţele nordice ale văilor cu soare mai puţin, temperatură mai scăzută şi umiditate mai mare.
Coloritul submediteranean este dat de stâncile de calcar din Cornet, Piatra Pocruiei, acoperite de o vegetaţie lemnoasă termofilă cu: liliac (Syringa vulgaris), frăsinică sau mojdrean (Fraxinus ornus), tei (Tilia platyphyllos), frasin (Fraxinus excelsior), arţar (Acer campestre), măr pădureţ (Malus silvestris), păducel (Crataegus monogyna), castan comestibil (Castanea sativa). Printre primii cercetători care s-au ocupat de castanul bun din Oltenia, amintesc pe inginerul V.A. Ionescu[4]) fost şef al Ocolului Silvic Tismana şi unii membrii ai Seminarului de geografie, în lucrări speciale de licenţă, din însărcinarea profesorului universitar Simion Mehedinţi (prof. N.G. Dinculescu de la Craiova şi prof. Constantin Popescu Tismana). Un studiu amănunţit a fost întreprins în 1931, de profesorul universitar Ion Conea[5]).
Asupra prezenţei castanului comestibil în Oltenia s-au emis trei păreri: V.A. Ionescu (1929) consideră prezenţa castanului bun, la Tismana, o continuitate din terţiar până în timpurile noastre. O a doua părere presupune că ar fi fost plantat în această zonă de coloniştii romani în epoca de colonizare a Daciei. În sfârşit Ion Conea (1931) susţine ipoteza aducerii şi plantării de călugării care au venit din sudul Dunării pentru fondarea în secolul al XIV lea a Mânăstirii Tismana. De aici s-a răspândit în toate direcţiile, dar a rezistat numai pe “picioarele de munte”, formate din roci calcaroase, care alcătuiesc nivelul Platformei Gornoviţa, unde este topoclimatul specific amintit mai sus. Buletinul de călătorie al Patriarhului Macarie de Antiohia, care a vizitat mânăstirea în zilele lui Matei Basarab[6]) spune: “Sfântul Nicodim sădi pe dealurile din jur vii şi păduri de castani care se văd până astăzi”.
Între apa Tismanei şi cea a Pocruiei din vest se află Dealul Pocruiei, parte a Platformei Gornoviţa, care e ciuruit de doline cu diametre de peste 150 m şi adânci de 25 până la 30 m, numite de localnici vârtoape sau crovuri, cu orientarea nord-vest – sud-est, pe direcţia Platformei în trei şiruri. Castanii cresc chiar pe pereţii dolinelor, de jurul împrejurul lor, ies şi deasupra pe înălţimile dintre ele, cele expuse spre sud-est, de unde vine bătaia puternică a soarelui, în prima jumătate a zilei.
După calculele făcute de personalul Ocolului Silvic Tismana (1929) suprafaţele ocupate exclusiv în amestec, de castani din această zonă a fost de 90 ha; unde au fost mase compacte de castani şi rarişti de castani, care, dacă ar fi fost comasaţi într-un singur loc ar fi avut 35-40 ha. Din 1929 până în prezent s-au produs modificări în suprafaţa ocupată de castani prin extinderea acesteia mai la sud, pe versanţii ogaşelor ce formează Sodoeşul, până la Măgura Mare, unde castanii sunt prezenţi pe marginea dolinelor ca şi în Dealul Pocruiei şi Măgura Mică, unde cu 60 de ani în urmă mai existau pruni şi cireşi bătrâni, dovadă că au fost terenuri cultivate de locuitorii Pocruiei (Foto 16).
Se mai găsesc castani pe o suprafaţă mai mică, unii bătrâni, alţii plantaţi în a doua jumătate a secolului al XX lea pe versantul vestic al râului Pocruia, pe marginea potecii ce urcă de la ultima casă din Valea Pocruiei (Andrei Falcue) până la Sohodol (pe Văcării, Foto 17). Această suprafaţă este evaluată la 30 ha de inginerul Gheorghe Paraschivu, fost şef al Ocolului Silvic Tismana şi cu cea anterioară rezultă o suprafaţă totală de 120 ha.
Cercetări în această zonă au mai făcut şi profesorii Ana şi Constantin Maloş, de la Universitatea din Craiova şi au şi făcut propuneri de protecţie a acestei zone Subcomisiei Monumentelor Naturii, Oltenia, la Sesiunea de comunicari de la Tg. Jiu din 1972.
În Dealul Pocruiei există suprafeţe compacte ce se întind din pădurea statului spre nord ca nişte tentacule, cumpărate de oameni în 1924 de la Stat (Foto 18).
Aceste loturi au aparţinut proprietarilor: Ghiţă Bărbulescu, Vasile Grindeanu şi Nicolae Grindeanu (Cloncanu). În mare parte sunt castani bătrâni (câteva sute de ani) cel mai mare are o circumferinţă de 5,70 m la înălţimea de 1 m, cu diametrul de 1,80 m, şi înălţimea de 40 m (informaţii date de Nicolae Grindeanu), în 1966.
Lângă aceştia, spre est, sunt castanii Boţocanilor (Căleştilor) al căror urmaş sunt şi eu. În grupul de castani exista unul bătrân (turugă) ce făcea castane mari şi frumoase (oarzăn) care, după spusele tatălui meu în 1966, aşa arăta şi în 1912 când a murit străbunicul meu de 75 ani, care la rândul lui, aşa l-a pomenit. L-am măsurat şi la 1 m de suprafaţa pământului avea o circumferinţă de 5,20 m şi diametrul de 1,68 m, cu înălţimea de 30 m. Din păcate castanul a fost trăznit în 1966 şi după câţiva ani s-a uscat (Foto 19).
Aceeaşi soartă au avut-o şi castanii bătrâni din lotul familiilor Grindeanu şi Bărbulescu. Vizitând pădurea de castani în toamna anului 2000, am rămas surprins de numărul mare de castani care se uscaseră şi fuseseră tăiaţi, locul lor luându-l hăţişul de carpen. În primăvara anului 2001, suprafaţa aceasta a fost curăţată de uscături şi plantată cu puieţi de castan de Ocolul Silvic Tismana.
În partea de sud-vest a Dealului Pocruiei se află castanii lui Popescu şi Vasile Pârjol (pădure compactă), prin vestul căreia urcă drumul în Cornet, ce vine din Pocruia, acesta fiind: “Plaiul Pocruiei”, “Drumul Plaiului”, “Plaiul Cornetului” ce ajunge până la Oslea.
Spre vest, pe marginea pădurii statului, spre Piatra Pocruiei sunt castani izolaţi. Sus, lângă Cornet, este moşia lui Bululete.
La est de loturile de castani ai lui Grindeanu şi Bărbulescu, au suprafeţe ocupate de castani: Dumitru Răguşitu, familia Semenescu, Ion Vlăduţ din Ungureni care a moştenit pe Nifirescu din Tismana (Foto 20), Ionel Drăguţ (Foto 21).
În această parte, “La Tream”, au castani mulţi locuitori ai satului Pocruia. În continuare, spre răsărit (Tismana), sunt castanii statului de pe teritoriul satului Tismana, pădure de castani tineri dar şi bătrâni, cu o suprafaţă aproximativă de 30 ha după spusele lui Alexandru Călescu, tatăl meu în 1966[7]) .
Pădurea se întinde spre Tismana la: Tream, Valea Popii, Macavei si Căpiţa şi împreună cu cea din Dealul Pocruiei, proprietatea statului cât şi a cetăţenilor şi Măgura Mare, formează Rezervaţia de castani Pocruia-Tismana protejată prin Legea nr. 137/1995, republicată în 2000 şi de OUG 236/2000, în Judeţul Gorj, prin Decizia 82/1994 (Marius Becherete, “Gorjenul” numărul 3142/24 mai 2001).
Castanele sunt foarte căutate pentru substanţele ce le conţin. Se consumă coapte, fierte sau piure de castane obţinut la fabrica de conserve de la Baia Mare.
Se comercializează pe pieţele din Oltenia şi din întreaga ţară. Lemnul este foarte rezistent şi este folosit în construcţii, în confecţionarea vaselor de lemn (hârdaie, putini, butoaie), mobilă şi pentru încălzit.
În ultima jumătate a secolului al XX-lea peisajului forestier a suferit modificari, prin exploatatea gorunului, fagului, cu lemn valoros, folosit în industria cherestelei, mobilei, celulozei, hârtiei şi încălzit; în locul lor au fost plantate conifere (pin, molid şi pe alocuri, pe suprafeţe mai mici bradul şi zada). Pe feţele însorite se caţără pe copaci iedera (Hedera helix) şi curpenul (Clematis vitalba).
Amintesc în continuare prezenţa pe areale restrânse, a unor plante de primăvară care înfloresc, fac fructe înainte de înfrunzitul arborilor: vioreaua (Scilla bifolia) întâlnită primăvara pe Coasta Vărniţii, printre colţurile stâncilor calcaroase, sub pădurea de gorun, versant expus la soare (sud-vest); ciuboţica cucului sau aglica (Primula auricula) pe Piatra cu Aglice, pe versantul drept al râului Pocruia, în dreptul cantonului silvic, cu expunere nordică (Foto 22) ; ghiocelul (Galanthus nivalis), pe Stăiul lui Muraru la circa 300 m în amonte de Piatra cu Aglice, cu expunere ca şi aceasta spre nord, cu soare mai puţin, temperatură mai scăzută şi umiditate mai mare, în Cornet şi mai ales în Dosul Cornetului pe poliţele Pietrii Pocruiei unde se topeşte zăpada mai repede, sunt întâlnite încă din luna ianuarie ; brânduşa (Colchicum bulbocodioides); cocoşelul (Adonis aestivalis) ; găinuşa (Isopirum thaleitroides) ; ce formează un covor deosebit de frumos sub vegetaţia arborescentă de gorun (Q petraea, Q polycarpa) ; tei (Tilia platyphyllos) ; arbuşti – cornul (Cornus mas) şi alte specii ierboase pe faţa cât şi în Dosul Cornetului (foto 23); liliacul (Syringa vulgaris), prezent la Colţul Pietrii cât şi pe poliţele abruptului acesteia dă un colorit deosebit acestei zone la sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai.
Aceste zone constituie o adevărată bucurie pentru copiii care merg primăvara să culeagă aceste frumoase flori, să le pună în “proţap” pentru a le duce acasă.
În sud, pe dealurile Carpini şi Plopi, pădurea a făcut loc terenurilor de cultură şi fâneţelor, arborii (gorunul, carpenul şi plopul), arbuştii (păducelul şi măceşul) mai sunt prezenţi prin capetele locurilor şi pe unele sloguri alături de plantele ierboase caracteristice zonei. În sfârşit, în zona depresionară, importanţă economică o au plantele ierboase (fâneţele) folosite în hrana animalelor iar de-a lungul râului ce traversează lunca sunt prezenţi arborii ce însoţesc râul de-o parte şi de alta (aninul şi salcia). B. FaunaClima şi vegetaţia existentă în această zonă, au influenţat prezenţa, pe lângă a elementelor comune şi a celor mediteraneene.Dintre elementele comune amintesc: veveriţa (Sciurus vulgaris) care trăieşte în pădurile de fag şi pe alocuri în pădurile de gorun, şoarecele de pădure (Apodemus sylvaticus) care produce pagube în livezile de pomi fructiferi.Dintre păsările răpitoare: huhurezul (Strix aluco) pasăre nocturnă, uliul (Accipiter gentilis), corbul (Corvus corax) şi de interes economic porumbelul sălbatic (Columba palumbus) sau golumbul.Specii comune mai sunt: ariciul, nevăstuica comună (Mustela nivalis), dihorul comun (Mustela putorius), viezurele (Meles meles), vulpea (Vulpes vulpes), iepurele (Lepus europaeus) şi lupul (Canis lupus), iar în pădurile din nordul satului: pisica sălbatică (Felis silvestris), căprioara (Capreolus capreolus), cerbul (Cervus elaphus), mistreţul (Sus scrofa).În râul Pocruia, în cursul superior trăiesc: păstrăvul, mreana, cleanul, boiştea; mai în aval: fâsa, porcoiul după care se crede că i s-ar trage numele satului Pocruia, uneori este întâlnit şi mihaltele.Dintre speciile de origine mediteraneeană amintesc: vipera cu corn (Vipera ammodytes) întâlnită printre stâncile calcaroase şi tot acolo şi scorpionul (Euscorpius carpathicus).
C. Solurile
Prin poziţia sa, satul Pocruia se găseşte în zona solurilor brun-roşcate de pădure, specifice regiunilor Mediteranei (provincia danubiană-getică) caracterizată prin manifestarea influenţelor sudice premediteraneene, care se resimt în condiţiile climatice prin ierni relativ blânde dar umede, veri călduroase şi umede doar în prima parte a lor, în ultima parte devenind foarte secetoase.
În Dealul Pocruiei sunt soluri argilo-calcaroase favorabile creşterii castanului şi a altor plante submediteraneene. În zona dealurilor subcarpatice, solurile au o caracteristică pedogenetică deosebită faţă de solurile munţilor de la nord cât şi faţă de cele ale Piemontului Getic din sud. S-au pus în evidentă următoarele tipuri de soluri:- solurile silvestre podzolice gălbui, ocupă de obicei suprafeţele plane de pe gruiurile (dealurile piemontane) şi de pe terasele vechi;- solurile silvestre brune gălbui podzolite, sunt răspândite în condiţii de relief, rocă şi vegetaţie apropiate solurilor podzolice, pe relief mai accidentat şi pe terasele mai noi. La aceste soluri se observă o mai slabă individualizare a orizonturilor A1 şi A2. Solurile silvestre podzolice şi solurile brune podzolice, înrudite cu cele anterioare găsindu-se pe pantele accentuate. Din cauza levigării orizonturilor superioare, în unele cazuri lipsesc;- solurile semigleice ocupă o bună parte din conurile de dejecţie formate de râul Tismana la Tismana şi râul Pocruia la Pocruia, la ieşirea lor din zona muntoasă.Luncile râurilor şi fundul depresiunii sunt formate din: soluri brune aluviale, aluviale, aluvio-proluviale, silvestre brune scheletice asemănătoare branciogurilor.[1]) Alexandru Roşu. Subcarpaţii Olteniei dintre Motru şi Gilort. Studiu geografic, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti 1967.[2]) Ion Conea. Corectări geografice în Diploma Ioaniţilor, 1247, pag. 259.[3]) În perioada 1718-1732, Oltenia a fost anexată de austrieci care i-au dat o nouă organizare politică. În 1720 Schwanz a vizitat zona subcarpatică şi a ridicat harta, publicată în 1722.4) Ion Conea. Corectări geografice în Diploma Ioaniţilor.[4]) V.A. Ionescu. Condiţiile de vegetaţie ale castanului bun de la Tismana şi împrejurimi (Arhivele Olteniei, An VIII, No pe sept-dec 1929).[5]) Ion Conea. Studiul geografic al castanilor din Oltenia.[6]) Călătoriile Patriarhului Macarie de Antiohia în Ţările Române (1653-1658), însoţit de Paul de Alep. În 1657 au fost la Tismana.[7]) Alexandru Călescu (1905-1971) a fost pădurar al Mânăstirii Tismana din anul 1938 şi până la naţionalizare (11 iunie 1948) când a trecut pădurar la stat. De la el am aflat o mulţime de lucruri despre Pocruia şi împrejurimi
publicat de Gheorghe Calescu @ 11:12 0 comentarii
O monografie a satului Pocruia din Gorj comuna Tiamana
Despre mine
Nume: Gheorghe Calescu
Vizualizaţi profilul meu complet
Linkuri
Google News
Edit-Me
Edit-Me
Postări anterioare
POCRUIA
Arhive
februarie 2009

Abonaţi-vă laPostări [Atom]This is a paragraph of text that could go in the sidebar.
-->

Un comentariu:

  1. Un foarte bun exemplu de cum trebuie făcută o expunere ! Toată admiraţia !
    O cunoştinţă mi-a transmis un set de fotografii cu urmele unui < Sanctuar străvechi > lângă satul Pocruia - Gorj; să fie vorba de schitul despre care faceţi vorbire în materialul dumneavoastră la sfârşitul paragrafului 40?
    Adresa mea de mail…rot.grigore@gmail.com … vă pot trimite
    fotografiile. Mă interesează subiectul pentru o eventuală comparaţie cu vestigiile rupestre din jud. Buzău sau cele de la Dobrota – jud Prahova … mulţumim !

    RăspundețiȘtergere